Colegul meu de serviciu de la subsol
are culoarea răsăritului de soare.

este bolnav de inimă îi bate rar inima lui cât un
bob de mazăre. că noi toti îi spunem să se mai
mişte şi el că s-a îngălbenit în obraji şi îi mai
suflăm câteodată bucăți de aer în gura lui cea fără dinți să 
îl readucem la viață.
că stă ghemuit pe masa lui ca un pat rotund şi se vaită de inimă 
cu atâta băutură din pufoaică nici nu mai pluteşte.

noi îi băgăm pe gât bomboane mentolate să miroasă frumos 
când deschide gura şi aşa legați de el îl plimbăm în rochii şi 
pantaloni prin toată şcoala să îl arătăm paznic viu. doamnele 
profesor au un aer al lor nu îl recunosc la față trec prin el
în fiecare zi ne întreabă dacă avem un coleg nou. 
numai câteodată îi miroase gura a lebede moarte. noi strâmbăm 
din nas şi profesoarele trecute cred că este de la şosetele noastre 
nespălate.

colegul meu de serviciu nici nu ştie dacă mai este în viață.
aşa galben un răsărit de soare şi inima lui ca un bob
de mazăre bate pe apucate noi îi mai dăm palme îl înjurăm că 
ne face de râs în serviciu.
dar ținem la el îl ascundem la subsol să doarmă poate o să îşi 
revină.

My coworker in the basement
is the color of the sunrise. 

he has a heart condition his pea-sized heart 
seldom beats. so we all tell him to walk around every now 
and then ’cause he’s gotten yellow in the cheeks and
we sometimes blow chunks of air into his toothless mouth to 
bring him back to life. ’cause he’s curled up on his table 
like on a round bed whining about chest pain 
with so much moonshine he’s even stopped floating.

we shove mint candies down his throat to make him smell nice 
when he opens his mouth and strapped to him we walk him 
in dresses and pants all over the school to show he’s a living 
security guard. the missus teachers have special looks they 
don’t recognize his face they pass through him
every day they ask us if we have a new coworker. 
only sometimes does his mouth smell of dead swans and we wrinkle 
our noses and the teachers passing by think it’s from our 
unwashed socks.

my co-worker doesn’t even know if he’s still alive. so yellow 
a sunrise and his heart like a pea beating hardly ever 
we slap him we swear at him for making us look like fools at work.
but we care about him we hide him in the basement so he can sleep 
maybe he’ll bounce back.